Dacă
De poți fi calm când toți se pierd cu fireaÎn jurul tău și spun că-i vina ta;
De crezi în tine chiar când omenirea
Nu crede dar s-o crezi ar vrea;
Dacă de așteptare nu ostenești nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ți clatini gândul drept;
Dacă privit cu ură nu te răzbuni urând
Și totuși nu-ți pui masca de sfânt sau de înțelept;
Dacă aștepți dar nu cu sufletul la gură
Și nu dezminți minciuni mințind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Dar nici prea bun să pari nici prea-nțelept;
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunare
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți;
De poți visa dar nu-ți faci visul astru;
De poți gândi, dar nu-ți faci gândul țel;
De poți să nu cazi pradă disperării
Succesul și dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul cândva rostit de tine
Răstălmăcit de oameni, murdar și prefăcut;
De rabzi văzându-ți idealul distrus și din nimic
Să-l reclădești cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poți risca pe-o carte intreaga ta avere
Și tot ce-ai strâns o viață sa pierzi într-un minut
Și-atunci fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput ;
De poți rămâne TU în marea gloată
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Dușman, om drag, răni să nu te poată;
De toți să-ți pese dar de nimeni prea;
De poți prin clipa cea neiertătoare
Să treci și s-o întreci gonind mereu;
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu șaizeci de clipe de veșnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Și mai presus de toate, un OM, copilul meu.