Familia mea dintr-un orășel de poveste.

Duminică îmi închei activitatea ca și vicepreședinte Relații Publice în OSB. De două nopți mă chinui să scriu aceste rânduri dar mă tot iau lacrimile și încep să nu mai văd tastatura... Chiar acum plâng. Cuvintele de mai jos sunt sincere și din suflet. 
Puteți să-i spuneți și scrisoare de rămas bun...

Există undeva, într-un orășel de poveste, o familie. Ceea ce o deosebește pe familia noastră de o familie obișnuită este că pentru a fi membru - nu trebuie să ai legături de sânge, e destul să fii prietenos și să ai o dorință mare de a fi de folos lumii din jurul tău.

E destul să vrei să faci bine. 

Dacă vrei să faci parte din familie - e destul să intri în casă și să te apuci de lucru. Nu aș spune că este tare bogată căsuța noastră - de fapt, este mai mult o cămăruță drăguță, cu o hartă pe perete a României Mari, câteva măsuțe, scăunele, două dulapuri cu cărți prăfuite pe rafturi, și... cam atât.

Eu, când am intrat prima oară în căsuță, un cap creț cu față zâmbitoare și privire caldă mi-a urat bun venit, apoi l-au urmat alte fețe la fel de prietenoase. Cum să nu vrei să faci parte dintr-o astfel de familie?

Familia noastră în fiecare zi din fiecare an lucrează: Adoptă boboci, le organizează boboceilor un bal unde-i botează, sărbătoresc revelionul împreună cu alte familii din orășel, au chiar un festival al lor pentru care încep să muncească cu câteva luni înainte și alte activități menite cât de cât să înfrumusețeze zilele altora.

Timp de doi ani am fost cea mai fericită în această familie.

Cei care au fost voluntari măcar o dată, cred că și-au dat seama despre ce familie vorbesc de la primele cuvinte.

Despre experiența mea de voluntar...

Hmmm... Știți cum e să te simți o părticică importantă din ceva mare? Știți cum e să știi că undeva, după o ușă de lemn cu o plăcuță aurie pe ea întotdeauna o să găsești un sprijin? Știți cum e să crești odată cu munca ta? Știți cum e să depui atât de mult suflet în ceva, încât să îți dea lacrimi de fericire atunci când vezi că ceea ce ai făcut - nu a fost în zadar, iar ce ai vrut să faci - ai reușit?!

La urma urmei - așa merg lucrurile într-o familie. Familia mea. Familia OSB.

Am ajuns la capătul unui drum. Sunt pe cale să zic adio la doi ani de muncă în organizație, doi ani în care am investit suflet și dragoste, unde am trăit emoții puternice, unde am găsit omuleți harnici, frumoși și unde am încercat ce este cu adevărat prietenia.

Mulțumesc membrilor familiei mele, celor cu care am râs, celor cu care am plâns, celor cu care am crescut pe parcurs și am făcut lucruri frumoase împreună.

OSB are un loc aparte în inima mea!

http://osb.basarabeni.ro/